Ma gandeam intr-una din zilele astea ca as putea totusi sa abandonez. Imi calcam luni hainele sa plec cu intarziere la lucru, cand am primit un sms care ma trimitea la ziarul Compact. “Pentru blogul tau”. 106.000 de adolescente au facut avort in primele 9 luni ale anului 2007. Si inca un detaliu alarmant in cele mai putin de 100 de cuvinte scrise pe aceasta tema. 40% dintre adolescentele active sexual au intre 11 si 13 ani.

Ca sa fiu complet sincera cu voi, dupa fraza asta I ended up cu mana la cap si nu mai stiu ce sa scriu. Nu-mi vine in minte decat intrebarea: “Ce inseamna sa fii copil de 11 ani?”… ce intaltime are o fetita de 11 ani? E in clasa a 5-a, nu? Adica sunt doar …poate… cateva luni de cand nu mai spune “Doamna invatatoare”. Incerc sa imi amintesc cum eram eu la 11 ani. Nu reusesc mare lucru. Doar ca schimbasem scoala si aveam pentru prima data un sacou si o fusta albastre ca uniforma. Si ca prima mea nota din clasa a 5-a a fost un 8 la romana. Fiindca n-am stiut regulile de punere a virgulelor intr-un text.

Dar altul e scopul acestui blog. De data aceasta o sa ma refer la motivele care tin de sufletul omului pentru care un avort este o “rana permanenta”. Ma rezum la un citat, fara niciun fel de alt comentariu. Probabil ca multi veti judeca acest punct de vedere exagerat, dar trebuie sa recunoasteti ca este unul dintre ele.

Mentionez ca vorbele ii apartin Parintelui Cleopa, recunoscut pentru tonul dur al predicilor si sfaturilor sale. Urmatorul post va aduce cateva argumente culese din psihologie.

De ce avortul este considerat ucidere si este combatut cu atata tarie de Sfanta Biserica?

Prin avort se intelege uciderea pruncilor in pantece prin tot felul de mijloace. Deoarece fatul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zamislirii, pentru aceea avortul este combatut de Biserica si de Sfintii Parinti cu atata tarie, pentru ca se ucide viata, se pierde sufletul, atat al celui ucis, cat si al celui care savarseste uciderea si calca porunca lui Dumnezeu, care zice: “Cresteti si va inmultiti” (Facere 1, 28). Se calca si porunca a V-a din Decalog, care zice: “Sa nu ucizi” ( Iesire 20, 13). Prin avort se ameninta viata de pe pamant, se calca porunca creatiei data de Dumnezeu in rai, se atenteaza la viata celor mai nevinovate fiinte omenesti, care sunt copiii; se destrama familia, se imbolnaveste societatea intrega si se aduc peste cei vinovati cumplite pedepse dumnezeiesti, atat in viata, cat si dupa moarte. Apoi, sufletele copiilor avortati, nefiind botezate, nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu, ci asteapta ziua cea infricosatoare a judecatii, cand singuri vor acuza pe parintii care i-au ucis in fata Dreptului Judecator Iisus Hristos.

Iata pentru ce avortul este crima, adica ucidere de om si trebuie combatut cu toata taria de Biserica si de pastorii ei.

Ce canon randuiesc Sfintii Parinti pentru femeile care fac avort sau indeamna si ajuta pe altele sa faca acest cumplit pacat?

Femeile care isi avorteaza copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigase de copii, iar nu mame, si primesc pedepse grele inca din viata aceasta. Iata ce spun si canoanele Sfintilor Parinti in legatura cu pacatul uciderii de prunci: “Despre femeile care pacatuiesc si-si omoara fatul in pantece, fortandu-se sa faca ucideri, sa se opreasca, dupa hotararea data mai inainte, ca sa se impartaseasca la iesirea din viata. Dar procedand cu iubire de oameni, dupa cum am aflat, hotaram ca sa fie oprite vreme de zece ani dupa treptele canonisirilor hotarate” (Ancira, 21). “Femeile care dau buruieni otravitoare si pierzatoare, precum si cele ce primesc otravurile omoratoare de prunci, sa se supuna canonului de 20 de ani al ucigasului” (VI Ecumenic, 91; Sfantul Vasile cel Mare, 56). “Femeia care bea ierburi ca sa-si piarda rodul trupului si sa nu nasca coconi, aceea sa aiba pocanie cinci ani matanii cate trei sute pe zi. Iar de va face si barbatul asa, mai rau este. Nici Biserica sa nu-i primeasca prescura lui, nici prinosul lui de nu se va pocai” (Pravila Bisericeasca, Govora, 20). “Femeia de va zamisli si va bea ceva ca sa se lepede inceperea dintr-insa sa se pocaiasca opt ani si matanii 367 zilnic; iar de i se va intampla ei a muri sa nu se ingroape in cimitir” ( Ibidem, 115; indreptarea Legii cap. 364). “Femeia care a pierdut pruncul fara voie, un an se canoniseste” (Sfantul Ioan Postnicul, cap. 22). “Femeia care a nascut pe cale si nu a purtat grija de prunc, sa fie supusa vinovatiei ucigasului” (Sfantul Vasile, 33).